Radio Blaj Caritas Mobilitate Biserica Romana Unita cu Roma, Greco-Catolica Renovabis Humanitäre Hilfe Windesheim e.V. LilianaDesign: web design, creare site

Centrul Educaţional Multifuncţional "Proromanes" Teiuş

Centrul Educaţional Multifuncţional "Proromanes" Teiuş, care funcţionează în cadrul unui parteneriat între Caritas Blaj şi Primăria Teiuş, a marcat venirea primăverii printr-o serie de acţiuni şi activităţi.

Astfel, în această perioadă a avut loc întâlnirea membrilor reţelei locale a profesioniştilor în domeniul socio-educaţional, în cadrul căreia organizatorii şi-au propus intensificarea şi valorificarea schimbului de bune practici şi transferul de expertiză în domeniu, în plan local.

De asemenea, au avut loc acţiuni comunitare locale de conştientizare privind importanţa educaţiei la nivelul membrilor comunităţii din Teiuş. În acest sens, a fost organizat un Flash Mob, în cadrul căruia copiii Centrului Educaţional Multifuncţional "Proromanes" Teiuş au defilat cu mesaje educaţionale. Tot cu această ocazie, în parteneriat cu Liceul Teoretic din Teiuş, s-a organizat şi un Bazar al Primăverii.

Nu în ultimul rând, a fost organizată o excursie educaţională la Salina Turda, în cadrul căreia cei 50 de beneficiari ai Centrului de Zi au învăţat lucruri noi (să socializeze, să lucreze în echipă, să fie empatici faţă de ceilalţi şi să împartă frumuseţea lumii cu toţi cei din jur) sau şi-au consolidat noţiunile dobândite în cadrul centrului.

În perioada iulie 2016 - 23 martie 2017, Caritas Blaj, partener al Primăriei Teiuş în implementarea proiectului Centrul Educaţional Multifuncţional "Proromanes" Teiuş, desfăşoară activităţi socio-educaţionale pentru creşterea accesului copiilor proveniţi din familii vulnerabile, cu vârste cuprinse între 3-15 ani, la programe de sprijin pentru susţinerea integrării lor şcolare şi sociale şi prevenirea fenomenului părăsirii timpurii a şcolii. Proiectul a fost finanţat de către Fondul Român de Dezvoltare Socială în cadrul Apelulului LOCAL, deschis în cadrul Programului RO10 "Copii şi tineri în situaţii de risc şi iniţiative locale şi regionale pentru reducerea inegalităţilor naţionale şi pentru promovarea incluziunii sociale" (CORAI), finanţat prin Granturile SEE.

Proiectul are mai multe componente, în raport cu obiectivele propuse:

- componenta de activităţi socio educaţionale şi psihologice zilnice, în cadrul Centrului de Zi, cu 5 angajaţi, pentru un număr de 50 de copii;

- componenta de activităţi de promovare şi dezvoltare a parteneriatului şcoală-comunitate-familie pentru abordarea integrată a problemelor socio-educaţionale ale copiilor, 20 persoane fîcând parte din această reţea;

- componenta de activităţi de conştientizare privind importanţa educaţiei la nivelul membrilor comunităţii din Teiuş.

Caritas Blaj, prin Direcţia pentru copii, educaţie si formare continuă, mulţumeşte echipei locale, partenerilor şi tuturor voluntarilor implicaţi în organizarea şi derularea acestor acţiuni, cărora le urează, încă o dată, o “primăvară fericită, cu visuri transformate în realitate”.