Radio Blaj Facebook Caritas Blaj Fundația Regală Margareta a României Biserica Romana Unita cu Roma, Greco-Catolica Renovabis Humanitäre Hilfe Windesheim e.V. LilianaDesign: web design, creare site

15 noiembrie - Ziua Caritas 2015

In acest an "Ziua Caritas" este dedicată copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi. Practic ne dorim creşterea calităţii vieţii pentru un număr de 150 de copii şi tineri cu dizabilităţi din judeţele Alba, Mureş şi Sibiu.

Pentru a atinge acest obiectiv oferim servicii de recuperare şi reabilitare, kinetoterapie, masaj, consult medical, consiliere psihologică, logopedie, terapie psihomotrică, servicii de intervenţie timpurie, servicii de asistenţă şi suport pentru familie, acţiuni pentru prevenirea situaţiilor de excluziune socială şi marginalizare.

Serviciile se furnizează la domiciliul beneficiarilor atât în mediul rural cât şi cel urban de către echipele mobile Caritas dar şi în cadrul Centrului de Recuperare Neuromotorie "Pruncul Isus" din Mediaş.

Aşa cum sublinia şi Preafericirea Sa Cardinal Lucian Mureşan în cadrul circularei trimisă pentru 15 noiembrie tuturor preoţilor Arhiepiscopiei de Alba Iulia şi Făgăraş, Caritas-ul Mitropolitan "s-a angajat în ultima perioadă într-o operă deosebită pentru susţinerea şi sprijinirea copiilor cu dizabilităţi (handicap) care au acces limitat la servicii de recuperare".

Vă mulţumim şi pe această cale pentru gestul dumneavoastră de generozitate cu ocazia colectei "Zilei Caritas"!

Centrul de Comunicare Caritas Blaj